ale cui vise le visam?

Cum se obtine tichetul Rabla?

Daca aveti in proprietate o masina care a fost cel putin 8 ani inmatriculata in Romania, o puteti da prin programul Rabla, fie pentru a achizitiona una noua, fie pentru a vinde tichetul. Masina trebuie sa fie intreaga (nu trebuie sa fi scos piese din ea).

Pasii de urmat:

1. Asigurati-va ca sectiunea 19 din cartea de identitate a autovehiculului este completata (data primei inmatriculari). Daca nu este (cazul masinilor foarte vechi), va fi nevoie sa mergeti la politie pentru a obtine o adeverinta din care sa rezulte aceasta data (in orase mari poate dura multe zile, deci este bine sa o luati din timp; adeverinta nu expira).

2. Daca nu aveti un cumparator si vreti sa vindeti tichetul, faceti turul reprezentantelor auto din localitate si, acolo unde exista interes, lasati un numar de telefon pentru a va contacta in cazul in care au nevoie de tichet. Nu va descurajati daca unii nu se arata interesati, sau vi se spune suma de 1000 ron (la alte reprezentante pot accepta si 1500-2000 ron, dupa caz). Este extrem de improbabil sa gasiti cumparator de pe Internet, deoarece tot procesul decurge prin reprezentanta, care de cele mai multe ori le recomanda clientilor persoane cu care au luat legatura in prealabil (unii isi pun si o mica spaga, rezultata din diferenta intre ce ii cer clientului si ce va ofera dvs). In general, programul Rabla are fonduri de doua ori pe an, primavara si toamna. In momentul in care sunteti contactat pentru un tichet, mergeti mai departe cu urmatorii pasi:

3. Va deplasati la un birou de acte auto si cereti sa va faca o fisa de radiere a masinii pe care o dati prin programul Rabla.

4. Mergeti la primarie (acolo unde se iau/scot din evidenta autovehiculele) si cereti doua (!) certificate de atestare fiscala originale pentru masina respectiva, in vederea participarii la programul PSIPAN (denumirea oficiala a programului Rabla). Daca le vreti pe loc va trebui, probabil, sa achitati o taxa de urgenta. Daca nu, asteptati eliberarea 1-2 zile lucratoare.
Tot aici solicitati (!) sa va stampileze fisa de radiere a masinii.

5. Duceti urmatoarele acte la reprezentanta: copie dupa CI, copie dupa eventualul act de schimbare a numelui (daca e diferit de cel din talon), carte de identitate a masinii si certificat de inmatriculare (ambele autentificate la notar), un certificat de atestare fiscala original, eventual adeverinta de la punctul 1. Daca doriti sa primiti banii, va trebui sa parcurgeti cat mai repede urmatorii pasi:

6. Cu notificarea de inscriere eliberata de reprezentanta, duceti masina la un centru de dezmembrari, unde va fi achizitionata pe o suma derizorie si va vor emite doua (!) certificate de distrugere originale. Neaparat va trebuie doua originale, plus o copie pentru primarie.

7. Mergeti la politie cu setul de acte facut la punctul 3 (va vor cere un certificat original de distrugere, si un certificat original de atestare fiscala) si obtineti trei (!) certificate de radiere.

8. In acest moment, puteti suna reprezentanta pentru a face schimbul de acte (certificat de distrugere si de radiere) contra bani, sau sa mergeti mai departe cu achizitionarea noului autoturism.

9. Va trebui sa mai faceti un drum la primarie, pentru a va scoate de la impozite masina radiata. In acest sens, trebuie completata o declaratie, la care se va anexa copia dupa certificatul de distrugere si dupa certificatul de radiere plus alte acte solicitate.

Cu aceasta ati incheiat periplul birocratic si ati reusit sa obtineti tichetul Rabla sau contravaloarea lui !
Un produs Blogger.