- Implicarea spectatorului în acțiune e marea realizare a piesei, fiind purtat în miezul dezastrului Troiei. Gesturile femeilor disperate, ca și cântecele soldățești produc acest efect.
- Pentru mine a fost o plăcere să ascult o piesă în greaca veche, care m-a pasionat mult timp. Chiar dacă din punct de vedere istoric teatrul antic se desfășura cu totul altfel, acest element al limbajului a reînviat ceva din primele tragedii.
- Sunt de acord cu faptul că „Teatrul trebuie simțit, nu gândit”, dar deloc cu reprezentările prea naturaliste a unor scene de violență și în special cu încercarea de-a șoca publicul printr-un viol la câțiva pași de el.
- Mai concret, Elena în piesă nu e câtuși de puțin grațioasă, ci e înfățișată ca o curvă, apoi pedepsită prin dezbrăcare și terfelire în toate felurile. Există alte mijloace stilistice de a produce scabrosul în teatru, decât să lași o tânără doar în bikini, cu părul rupt din cap, să fie violată minute bune de un soldat cu blană de urs.
- În concluzie, dacă nu era jenant de grețos pe alocuri, spectacolul chiar avea șansa să fie o realizarea bună în teatrul contemporan.
„Troienele” de Andrei Șerban, între grandoare și scabros
Am fost la spectacolul „Troienele”, după Euripide, pus în scenă de Andrei Șerban la Iași. Câteva impresii fugare:
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un produs Blogger.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu