Nicolae Ceaușescu, primul Președinte al României, ajunge la putere în 1965, fiind inițial extrem de popular printre cetățenii de rând, deoarece dă regimului comunist o orientare naționalistă (similară celei din fosta Iugoslavie). El se concentrează pe industrializarea masivă a țării, încercând să devină independent din punct de vedere economic față de Uniunea Sovietică. Refuză totodată intervenția militară din Cehoslovacia, în 1968. Permite, în anii ’70, o anumită relaxare a cenzurii culturale, lucru care i-a folosit poetului Adrian Păunescu spre a înființa și a cutreiera țara cu Cenaclul Flacăra, cel mai frumos focar cultural al acelor vremuri, unde mulți tineri artiști și-au făcut debutul.
Ceaușescu distruge, în schimb, peisajul urban, dărâmând vechi cartiere, inclusiv biserici, și înlocuindu-le cu arhitectură de tip comunist (mii de blocuri din beton, în care se mută atât orășeni, cât și oameni proveniți de la țară). Multe construcții sunt afectate de marele cutremur din 1977, care a determinat noi standarde de construire a blocurilor.
Totodată, Ceaușescu este liderul comunist care a fost cel mai deschis față de Vest, președintele american Nixon vizitând Bucureștiul în 1969, iar Ceaușescu mergând în Marea Britanie, unde este primit inclusiv de Regina Elisabeta a II-a, în 1978. Vizita care l-a marcat însă cel mai mult a fost cea făcută în 1971 în Coreea de Nord, în urma căreia el introduce și în România manifestații masive și cultul personalității, inclusiv al soției sale Elena Ceaușescu, devenită peste noapte mare savant în domeniul chimiei. Nicolae Ceaușescu își face o campanie de imagine în presa străină, militând pentru dezarmarea nucleară și sperând să primească Premiul Nobel pentru Pace.
Susținut de Occident, ia împrumuturi masive pentru lucrări megalomane, precum Casa Poporului din București. Aici și la construcția Canalului Dunăre-Marea Neagră își găsesc sfârșitul mulți muncitori și deținuți politici. În anii ’80, Ceaușescu își propune să restituie sumele integral împrumutate, încurajând masiv exportul și înfometând populația, lucru care avea să-i atragă ura populară și în cele din urmă sfârșitul.
Una dintre cele mai rele realizări ale acestei perioade a fost orientarea învățământului nu numai către o perspectivă comunistă și extrem de naționalistă, cât și către memorarea mecanică a lecțiilor din manuale, lucru care mai are efecte și în ziua de astăzi. În ciuda acestei schilodiri sufletești, cei mai mulți oameni s-au revoltat nu din cauza absenței libertății de gândire, ci din pricina foamei.
Revoluția din 1989
La sfârșitul anilor ’80, devine clar pentru multă lume că regimul comunist este nefuncțional. Populația, forțată să muncească inclusiv atunci când nu era cazul (în multe întreprinderi angajații petreceau ore în șir în fiecare zi nefăcând nimic), devine în același timp epuizată de absența alimentelor de bază din alimentare, a rațiilor și cozilor interminabile la care trebuia să stea. În ciuda acestor lucruri, regimul raporta an de an cifre fictive, depășirea planificării în agricultură și industrie etc.
Tot la fel de clar devine pentru serviciile secrete străine că regimul comunist trebuie înlăturat, în această întreprindere CIA-ul colaborând cu KGB-ul pentru declanșarea căderii comunismului în țările din Europa Centrală și de Est. Din pricina acestui lucru, în prezent este contestat, în mod aberant, conceptul de „revoluție”, cu toate că acesta înseamnă, în fond, schimbare a structurilor și instituțiilor, lucru care s-a întâmplat într-adevăr. Ura populară a fost una reală, aceasta precipitând evenimentele și executarea lui Nicolae Ceaușescu chiar în ziua de Crăciun, pe 25 decembrie 1989.
Anii ’90
În locul Partidului Comunist Român apare Frontul Salvării Naționale, care se va divide ulterior în PD-ul condus de Petre Roman, și PDSR-ul lui Ion Iliescu, al doilea Președinte al României. Acesta din urmă, pregătit de mult timp ca succesor al lui Nicolae Ceaușescu, obține în acești ani Președinția României în două rânduri succesive (1990 și 1992). Totodată, se reînființează partide istorice precum PNL și PNȚCD. Cel din urmă, condus de personalități marcante precum Corneliu Coposu și Ion Rațiu, nu reușește să se impună decât în rândul unei părți a intelectualilor. Multă lume își face speranțe în revenirea monarhiei, Regele Mihai I fiind încă în viață, dar acest lucru este împiedicat de către conducerea țării.
Pe lângă structurile provenite din vechiul regim, se reînființează Masoneria, care atrage numeroși membri din rândurile noilor finanțiști. Se fac bani peste noapte din importul de produse străine (în special aparatură electronică) și vânzarea acestora cu un preț de zeci de ori mai mare.
Fosta Securitate devine Serviciul Român de Informații, având în continuare aceiași oameni în componență. Mari manifestații, cum au fost adunările studențești din București, din Piața Universității, și care solicitau aplicarea Punctului 8 din Proclamația de la Timișoara (înlăturarea securiștilor și activiștilor de partid din viața publică) se încheie cu aducerea minerilor (mineriadele din 1990, precum și cea din 1991, când minerii conduși de Miron Cozma vin cu trenul la București, ministrul transporturilor fiind Traian Băsescu) pentru „reinstaurarea ordinii”.
Prima parte a anilor ’90 a fost o perioadă de acomodare cu structurile capitaliste, în care s-au făcut mulți bani din fraude financiare (Caritas, Bancorex) și din acapararea fostelor întreprinderi comuniste și contracte păguboase pentru stat, intermediate de gruparea lui George Constantin Păunescu. În perioada 1992-1996, guvernarea Ion Iliescu (Președinte) – Nicolae Văcăroiu (Prim-Ministru) pare să acapareze întregul aparat de stat, fiind încă, din punct de vedere politic, în zona de influență a Rusiei, condusă acum de Boris Elțin.
Începând cu 1996, americanii se implică în toate procesele electorale din România. Orientarea pro-americană este reprezentată de partidele Convenției Democratice din România (CDR), care câștigă alegerile în 1996, și dau cel de-al treilea Președinte al României, Emil Constantinescu. Acesta, un om de cultură (profesor universitar) idealist și, în oarecare măsură, naiv, încearcă să orienteze țara către apartenența la organizația militară NATO și la Uniunea Europeană. Este o perioadă în care România este tratată cu vizite de stat la cel mai înalt nivel (Președintele american Bill Clinton vizitează Bucureștiul în 1997, iar în 1998 Emil Constantinescu este primul președinte din Europa de Est invitat să se adreseze Congresului American). Această politică se va încheia prin sprijinirea de către România a atacului NATO asupra Iugoslaviei, în 1999, lucru nepopular care însă a facilitat ulterior aderarea României la NATO.
Guvernarea CDR a provocat un dezastru economic, prin aplicarea unei politici monetare dezastruase, de care au profitat speculanți din jurul miniștrilor Opriș și Mureșan. Traian Băsescu, numit din nou ministru al transporturilor din partea PD (fost FSN), este cel care provoacă scandalul public prin care Primul-Ministru Ciorbea este înlocuit cu Radu Vasile. Tot Traian Băsescu avea să faciliteze, încă din timpul mandatului din 1991, cedarea flotei României (inițial a 9-a ca număr de nave în toată lumea) pentru sume derizorii. În anul 2000, Fondul Național de Investiții (FNI), o altă mare fraudă financiară, pusă la cale de Sorin Ovidiu Vântu, se prăbușește lăsând numeroși păgubiți.
În urma dezastrului economic produs până în 1999, masonul Mugur Isărescu de la BNR este numit în funcția de Prim-Ministru, reușind într-o perioadă de un an să redreseze economia țării.
Anii 2000
De la sfârșitul anului 2000, ca urmare a proastei guvernări a CDR, PDSR-ul și Ion Iliescu revin la putere, impunându-l ca Prim-Ministru pe Adrian Năstase. Aceasta este o perioadă în care, deși marea corupție continuă, apar public foarte puține informații. Principalul grup infracțional, Alexandru Bitner - Adrian Petrache, intermediază privatizări frauduloase, cu ajutorul șefului de cabinet al lui Năstase, Remus Truică. Un alt combinator care se face cunoscut în această perioadă este Dorin Cocoș. Aceștia și mulți alții sunt la originea vânzării pe nimic a întreprinderilor românești, cele mai multe fiind ulterior închise, și utilajele vândute la fier vechi.
Printre scandalurile notabile din această perioadă sunt cele provocate de baroneasa Emma Nicholson, care, încercând să prevină traficul de copii din orfelinatele din România, sfârșește prin a determina interzicerea tuturor adopțiilor internaționale, lucru care a luat șansa multor copii abandonați de a trăi într-o familie.
În timpul lui Năstase s-a produs și aderarea României la NATO, nu înainte de a fi semnat unul dintre cele mai păguboase contracte pentru statul român, cel de construcție a unei autostrăzi nefinalizată nici până în ziua de azi, de către compania americană Bechtel.
Alte scandaluri notabile sunt generate de primarul Bucureștiului, care, începând cu anul 2000, este Traian Băsescu. Acesta se războiește la televizor cu buticarii din București, care acaparaseră ilegal spațiul public, și cu câinii maidanezi, militând pentru eutanasierea acestora. După ce promisese bucureștenilor că, dacă îl vor realege primar în 2004 (lucru care s-a și întâmplat) nu va candida la Președinție, Băsescu pune în scenă retragerea lui Theodor Stolojan (care nu avea șanse să câștige împotriva lui Năstase). Într-o scenetă publică, Stolojan se retrage, insinuându-se că ar fi bolnav, în timp ce Traian Băsescu plânge pe umărul lui.
Cu mari suspiciuni de fraudă electorală, Traian Băsescu îl învinge în alegeri pe Adrian Năstase (PSD), și devine al patrulea președinte al României în 2004. Deși PSD câștigase alegerile parlamentare, Băsescu încalcă deliberat Constituția, improvizând o majoritate cu ajutorul lui Dan Voiculescu (PUR), și impunându-l pe liberalul Călin Popescu-Tăriceanu în funcția de Prim-Ministru. Șefa cancelariei prezidențiale devine chiar amanta lui Băsescu, Elena Udrea, soția lui Dorin Cocoș. Acesta, trecut în tabără lui Băsescu, vămuiește în continuare contractele cu statul.
Traian Băsescu reușește într-o anumită măsură să impună, înaintea puterii financiare a Masoneriei, care primise foarte mulți membri strict pe considerente economice, puterea aparatului represiv al Securității (noile servicii secrete). Astfel, Monica Macovei, fost procuror comunist la Sectorul 1 (sectorul securiștilor și nomenclaturiștilor) și fiica șefului Securității din Giurgiu, este numită Ministru al Justiției și schimbă legile astfel încât șefii Parchetelor să fie numiți prin semnătura președintelui.
Pe această cale, Băsescu îi impune pe Laura Codruța Kovesi la Parchetul General și pe Daniel Morar la Direcția Națională Anticorupție. Kovesi este susținută permanent de generalul SRI Florian Coldea, devenit director adjunct (director pe linie militară) al serviciului. Cu ajutorul acestora, Băsescu obține condamnarea foștilor miniștri Remeș și Mureșan, inamicii din CDR ai lui Traian Băsescu, în dosarul „Caltaboșul”, denumit după acuzația de a fi primit șpagă... caltaboși.
Alte dosare derizorii pe care Băsescu le ordonă sunt împotriva lui Adrian Năstase (dosarele „Trofeul Calității” și „Zambaccian”) pentru prejudicii ridicol de mici, fără să se atingă în schimb în niciun fel de interesele firmei americane Bechtel, unde s-ar fi putut face un dosar adevărat. Tot astfel, patronii media Vântu și Voiculescu sunt puși sub acuzare, mai ales cel din urmă (fost finanțist în perioada comunistă) fiind demonizat public, după ce conduce comisia parlamentară care propune suspendarea președintelui Băsescu pentru încălcarea Constituției. În paralel, Băsescu infiltrează oameni ai serviciilor secrete în numeroase publicații și posturi TV, care îi ridică osanale ca luptător anticorupție și pentru statul de drept. Inclusiv numeroși intelectuali, precum Horia-Roman Patapievici, numit în fruntea Institutului Cultural Român, fac propagandă pentru președintele Băsescu.
La 1 ianuarie 2007, România aderă la Uniunea Europeană. În 2008, se declanșează criza financiară mondială, de care România se protejează (temporar, până la alegerile prezidențiale din 2009) prin contractarea unui împrumut de la FMI.
Unul dintre inamicii lui Băsescu, Dinu Patriciu, care a pus mâna pe compania Petromidia, scoate de la păstrare un film din 2004, de la un miting la care Băsescu pleznește un copil. Inițial, Băsescu ripostează că „poate a zis copilul ceva, poate a înjurat”. Ulterior, reușește să convingă o parte a electoratului, mai labilă psihic, că de fapt filmul ar fi fost trucat.
Deși populația era sătulă de prestația lui Băsescu în fruntea statului, PSD are proasta inspirație de a propune un candidat extrem de slab, Mircea Geoană. Acesta nu reușește să explice efectuarea unei vizite secrete la Moscova, și deși câștigă alegerile în interiorul țării, voturile din străinătate îi aduc lui Băsescu al doilea mandat (2009).
În cursul acestui mandat, Băsescu îl numește din nou pe valetul său din PD, devenit PDL, Emil Boc, în funcția de Prim-Ministru. Cu ajutorul acestuia, operează tăieri salariale de 25% în tot sectorul bugetar, inclusiv la profesori, personal medical etc. Cu tot cu tăierea sporurilor și mărirea TVA de la 19% la 24%, scăderile reale sunt de până la jumătate din venituri. Numind conducerea instituțiilor publice, școlilor și spitalelor de la PDL, se evită orice grevă, oamenii fiind amenințați cu concedierea.
Anii 2010
Cu ajutorul asumării răspunderii Guvernului în Parlament, Băsescu și Boc ocolesc procesul normal de legiferare, trecând legi care îl favorizează pe Băsescu și care ar putea evita o nouă suspendare a sa.
Prin intermediul Agenției Naționale de Administrare a Proprietăților (ANRP), condusă de amanta lui Ioan Oltean (șeful grupului parlamentar PDL) se fură masiv terenuri și proprietăți, sub pretextul restituirilor averilor confiscate de comuniști. În fapt, moștenitorii reali nu reușesc aproape niciodată să-și recâștige drepturile, și în urma tergiversărilor de ani de zile își vând drepturile succesorale unor indivizi care au relații în conducerea ANRP.
Boc este înlocuit din funcție în urma protestelor publice din ianuarie 2012, și după un scurt mandat al șefului Serviciului de Informații Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, în fruntea Guvernului, la putere ajunge liderul PSD Victor Ponta. Acesta reușește să crească absorbția fondurilor structurale ale Uniunii Europene, de la 7% în 2012, la peste 50% în 2015. Este însă confruntat cu un scandal de plagiat al tezei de doctorat, lucru care nu produce niciun fel de efecte, așa cum nici în cazul șefei Parchetului General, Laura Codruța Kovesi, nu s-au luat niciun fel de măsuri.
Parlamentarii PSD și PNL se asociază în formațiunea electorală USL, dar au proasta inspirație de a schimba înapoi toate legile prin care Băsescu se protejase împotriva unei noi suspendări, într-o singură săptămână. Acest lucru este descris de propaganda media a regimului Băsescu, în mod stupid, ca „lovitură de stat parlamentară”. În urma noii suspendări, pe motive de încălcare a Constituției, ambasadele străine (mai ales Ambasada SUA, prin care mai recent se comunică toate poruncile „aliaților”) insistă să se reintroducă participarea electorală de 50% pentru validarea referendumului.
Acest lucru îi permite lui Traian Băsescu să-și invite susținătorii să nu participe la vot. Pragul de 50% participare este totuși depășit, iar 89% din alegători votează demiterea lui Băsescu. Însă, cu ajutorul Curții Constituționale (ai cărei membri în România sunt numiți politic), se introduc pe listele permanente și românii care locuiesc în străinătate, astfel că procentul de participare scade la 46%. Băsescu clamează acest lucru ca pe o victorie, prezentând public o nouă scenetă, în care apare cu „flacăra democrației” în mână.
Din cauza urii împotriva sa, la alegerile parlamentare din toamna acelui an, formațiunea PSD-PNL (USL) obține 70% dintre mandatele parlamentare. Principalul opozant public al președintelui Băsescu este președintele PNL Crin Antonescu. Acesta se dovedește în scurt timp a fi fățarnic, având întâlniri secrete cu Băsescu pentru a aranja asocierea cu PDL. Pentru a evita arestarea sa pentru numeroase fapte de corupție, atât înainte cât și în timpul funcției de președinte, Traian Băsescu negociază cu Victor Ponta (Prim-Ministru și ministru interimar la Justiție) numirea Laurei Codruța Kovesi la DNA, după terminarea celor două mandate la Parchetul General.
Apar noi scandaluri de luare de mită, cele mai notabile fiind din partea companiilor internaționale Microsoft și EADS, care au dat șpagă multe milioane de euro pentru contracte cu statul român. Acestea se finalizează cu condamnări ridicole, numai din partea statului român, nu și dintre străinii care au păgubit România. Tot astfel, deși apare public un film în care oficiali ai companiei austriece Holzindustrie Schweighofer, care fac bani din pădurile României încă din 2003, acceptă să primească lemn tăiat ilegal, acest lucru nu produce niciun efect. Dovadă a protecției de care se bucură trans-partinic (Ioan Rus de la PSD și alții).
Odată cu instalrea lui Kovesi la DNA începe și o campanie furibundă de arestare a afaceriștilor români, mulți dintre ei într-adevăr corupți. Locul lor este luat imediat de mari companii străine, în realitate fiind înlocuiți lupii noștri cu rechinii internaționali, cum este cazul asfaltatorilor. Niciun străin nu a fost însă condamnat până acum, într-un scandal de corupție. Inamicul media numărul 1, Dan Voiculescu, este condamnat rapid în dosarul „Telepatia”, după ce postul său de televiziune, Antena 3, difuzează imagini cu fratele președintelui Băsescu ce recunoaște că a luat sute de mii de euro de la o familie de țigani, pentru a face scăpat un infractor. Un judecător de la Curtea Constituțională este pus sub acuzare, pentru deținere ilegală de capre și struți, a doua zi după respingerea legilor de supraveghere dorite de securitate (SRI).
Alegerile euro-parlamentare din 2014 surprind Partidul Național Liberal (PNL) cu un scor de doar 14%, președintele acestuia, Crin Antonescu, dându-și demisia, nu înainte de a angaja PNL-ul într-o fuziune cu fostul partid al lui Băsescu (PDL) și trecerea ideologică, de la liberali la populari.
După încheierea mandatului președintelui Băsescu (2014), al cincilea președinte al României devine cetățeanul român de origine germană Klaus Iohannis, cu ajutorul unei campanii, în mare parte mincinoase, desfășurată pe Facebook, cu sprijinul americanilor. După ce Băsescu nu mai este președinte, DNA-ul condus de Kovesi începe să ridice, brusc, o parte din foștii membri PDL, de care nu se atinseseră ani de zile. Cel mai vizibil caz este cel al Elenei Udrea, care a primit trei cereri de arestare preventivă, în cazuri diferite, simultan, după ce l-a criticat pe adjunctul SRI Florian Coldea.
Ca urmare a morții multor tineri într-un incendiu produs într-un club fără autorizații, o mare furie populară este îndreptată împotriva Primului-Ministru Victor Ponta. Acesta își dă demisia după protestul stradal al 30.000 de tineri, deși administrația locală era cea care avea atribuții în autorizarea clubului. Ancheta ulterioară a arătat că vina pentru incediu a fost a firmei care a organizat spectacolul de artificii.
În locul lui Ponta este numit un guvern neparlamentar, format din așa-ziși tehnocrați, mulți dintre ei finanțați prin fundații de miliardarul american George Soros.
Totodată, primarii (mai ales cei din partea PSD) încep să fie arestați de DNA pe motive mai mult sau mai puțin serioase. Un motiv serios este cel de acuzare a primarului PSD Mazăre de la Constanța, care ar fi luat șpagă multe milioane de euro pentru autorizarea construcției unor mall-uri în Constanța. Un motiv stupid este însă cel folosit pentru punerea sub acuzare a primăriței PSD Olguța Vasilescu din Craiova, care ar fi renovat fațadele unor clădiri din centrul orașului, obținând din asta „nejustificat” capital electoral.
După alegerile locale din 2016 s-a dovedit că românii au puțină încredere în acțiunile DNA, în multe orașe fiind aleși primari aflați în cercetare penală, sau chiar arestați preventiv pentru luare de mită, cum este cazul primarului PNL Cătălin Cherecheș la Baia Mare.
Unde ne aflăm
Viitorul României este în mare parte compromis. Din 2014, cetățenii străini au dreptul legal de a achiziționa terenuri agricole și păduri în România, motiv pentru care o mare parte din teritoriul țării este deja cumpărat. Statutul de colonie îl mai dau furtul pădurilor prin fabricile Holzindustrie Schweighofer, dispariția capitalului românesc, graba cu care multinaționalele își deschid reprezentanțe în România.
O parte a populației încă trăiește cu nostalgia anilor comunismului, când aveai locul de muncă asigurat, exista industrie, nu era atâta preocupare pentru câștig și existau diverse beneficii precum concedii asigurate în diferite stațiuni.
Învățământul românesc este într-o situație deplorabilă. Programe care se schimbă de la un an la altul, salarii ridicole, mult prea puțină libertate a profesorilor și prea puține școli autonome față de stat. Cine intră în învățământ se mai confruntă cu reminiscențe comunistoide, umilirea pe la ușile inspectorilor, dar și cu copii tehnologizați și tot mai greu de educat.
În sănătate, scandalul Hexi Pharma a relevat foarte bine starea sistemului: bani făcuți de firmele unor ofițeri de securitate pe spinarea pacienților, prin neglijarea sănătății acestora. Destul de mulți medici primesc foloase de la firmele farmaceutice pentru a prescrie medicamentele acestora, așa cum se întâmplă deja pretutindeni în Occident.
Printre puținele lucruri care încă ne mai diferențiază de societatea complet laicizată a Occidentului este o anumită religiozitate, amestecată, ce-i drept, și cu superstiție. Totuși, ea ne apără încă de a prelua falsele valori care se flutură în Occident, relativismul cultural care a dus la islamizarea Europei de Vest, căsătoriile gay etc. Din păcate, o anumită parte a Bisericii a devenit tot o afacere, așa că nu ne rămâne decât să ne căutăm credința în noi înșine.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu